pinterest
-30% Decorațiuni, aplică în coș codul
XMAS30
3+1 greșeli frecvente în amenajarea unui living

3+1 greșeli frecvente în amenajarea unui living

3378 Views

Cu toții dorim o casă amenajată cu bun gust, în care piesele să se potrivească și să fie în armonie cromatică. Pentru asta este nevoie de câteva cunoștințe elementare despre culori, forme și simț estetic mereu cultivat. Adevărul este că posedăm cu toții un anumit grad al acestor cunoștințe și fiecare dintre noi avem simț estetic. Totul ține de cât sunt ele dezvoltate în timp. Dacă ți se pare dificil să asociezi corect culori și forme în casa ta, nu-i nimic, se pot învăța noțiunile elementare și diverse trucuri.

Urmărește din când în când reviste de specialitate din domeniul design-ului interior. În ele vei găsi cele mai noi tendințe și exemple de amenajări în combinații dintre cele mai potrivite. În plus, o astfel de lectură nu este doar foarte utilă ci și plăcută și relaxantă. Astfel îți vei cultiva în timp simțul estetic și vei începe să-ți amenajezi casa fără efort. Pentru astfel de idei poți oricând consulta și personalul de specialitate din magazinele de mobilă și obiecte decorative. Pentru a veni în ajutorul tău, ne-am gândit la un material în care să vorbim despre cele mai frecvente greșeli pe care le poți face atunci când amenajezi un living. Iată-le pe cele mai uzuale.

1.     Tinzi să încarci spațiul

O greșeală comună e aceea de a vrea să avem multe în casă și să încărcăm spațiul mai mult decât e nevoie. Ai văzut idei de amenajare în stil minimalist, nu-i așa? Ai văzut cât de frumos poate fi un spațiu cu doar câteva obiecte de bază, în care să-ți rămână destul spațiu în care să te miști. Trebuie neapărat să ții cont de dimensiunea spațiului și să adaptezi inteligent mobila.

2.     Corpuri de iluminat la întâmplare

Un element esențial în amenajări este lumina. Trebuie să acorzi o mare importanță acestui element. Ai grijă ca diferitele corpuri de iluminat să fie bine poziționate și corect delimitate. Lumina trebuie să accentueze ceea ce vrei să pui în evidență, anunite zone sau obiecte – tablouri sau piese de mobilier precum masa centrală sau bibliotecă.

3.     Atenție mare la culori

Culorile sunt cele care vorbesc despre un spațiu și sunt cele care absorb și reflectă lumina naturală respectiv artificială. Culorile sunt cele care decid atmosfera spațiului. În funcție de alegerile tale spațiul va fi cald, primitor, relaxant sau greoi și ostil. E bine ca baza cromatică să fie formată din 2 culori dominante, pe care le poți folosi în mai multe nuanțe. Nu încărca spațiul din punct de vedere cromatic.

+1. Covoarele

Adesea covorul e prea mare sau prea mic, astfel că va dezechilibra întreaga amenajare. În living, covorul este considerat un element ce unește toate elementele. El se așează de regulă sub măsuța de cafea sau în fața canapelei. Grijă la culoare și dimensiune.

A fost acest articol de blog util pentru tine?
Categorie post: Sfaturi Practice
Blog navigation

Ultimele posturi

Produs adăugat la lista favorite
group_work